Ne stim de sapte ani si probabil ca te iubesc de sase. Orice as spune acum, suna ieftin si patetic… toata viata mea in Timisoara, the fun and the cries, au trecut cu mine uitandu-ma din cand in cand la o anume fotografie, cu tine, cu un pahar de whisky in mina….si atit; tresarind cu un zimbet la anumite reclame cu o voce pe care o visam noaptea si pe care chiar si acum o recunosc oricind……am vrut sa te sun acum citeva zile sa-ti spun ca ma bucur sa te aud din nou. N-am facut-o, pentru ca stiu sau cred ca te-am speriat spunindu-ti ca “ma urmareste soarele prin tara si Cleopatra Stratan la radio”. A fost atit de rau?
Ma “intretin” de un an cu gandul ca azi-maine ne vedem in Bucuresti…eu dansind….daca iti mai aduci aminte macar 1% din putinul pe care l-ai stiut ever despre mine, da, ma simt cel mai bine dansind. Idee n-ai cite nopti mi-am petrecut dansind, in cluburi in care speram ca undeva acolo, esti si tu.
Chiar si in noaptea aia nebuna, in Oradea, atunci cind am reusit sa va sperii pe toti, am stat citeva ore intr-un club in care eram sigura ca esti si tu. Nu fusesesi niciodata, asa ca de ce-as fi avut norocul sa te nimeresti linga mine chiar atunci cind mintea mea nu mai reusea sa distinga realitatea de vis…sa ma fi ajutat tu sa dorm si sa ma rup de orasul in care-mi construisem si distrusesem viata in acelasi timp. Daca pleci, nu mai am ce cauta in Bucuresti. Aici nu pot sa raman pentru ca nimic nu ma leaga de locul asta care n-a reusit sa insemne nici macar ceva muzica; in Timisoara nu pot sa ma intorc pentru ca ai fi tu peste tot, in tot clubbingul si-n toti prietenii…m-as uita mereu in intuneric, doar-doar te zaresc. Daca pleci, s-ar putea sa nu mai dansez niciodata. And I fucking mean it.
Posts
