September story, traveling never ends

In dimineata in care m-am decis sa plec, un fior de panica mi-a traversat frizura, as usual, short grey :) Zilele astea ma uit in urma la 4 ani de Seroquell; in fata, inca unul. Asta e povestea. Adevarul e, probabil, ca I’m stuck with it. Whatever. Am celebrat anii astia de dizziness cu un scurt sejur in Brasov. Vreme intai frumoasa, ulterior o ploaie relaxanta de toamna care se vrea hot. Hotel de nota 10, atmosfera de hai-sa-nu-facem-nimic-cu-toate-ca-suntem-in-delegatie. Plecarile astea sunt mult mai usoare decat acum 4 ani. Parfum, le-ar spune little brother.



M-am intalnit cu C. Eu mancam o supa, el astepta sa spun ceva interesant. N-am gasit nimic. Decat ca supa e buna :) Dar asta a fost mai degraba anost. Ma declar vinovata de “no interest” tratamente aplicate barbatilor. Invariabil, un personaj ipotetic interesant devine faptic indiferent. In noaptea care a urmat te-am visat pe tine. Ca si cum tu n-ai dormit in seara aia, ci ai stat treaz, asteptand sa adorm eu, ca sa ma gadili un pic aducandu-mi aminte ca esti in zona. Ma rog… in zona mea zero, in zona ta multimea vida. Adica still missing.

Ok. I’m still missing u 2.