Sarbatori de Craciun 2005

Nu mai stiu exact cum a stat treaba....in orice caz, undeva prin 21-22 decembrie ne-am hotarit sa suim in Parang pentru aniversarea unui prieten. Implinea o virsta memorabila pentru el (nu stiu daca nu cumva schimba prefixul catre 3) si a hotarit ca ar vrea sa fie cu prietenii in Parang.

Drumul pina acolo a mai fost cum a mai fost. A trebuit insa "sa suim" cu telescaunul, chestie care mi-a provocat un atac de panica in cel mai adevarat sens al cuvintului. Mi-aduc aminte ca Vesi isi prinsese claparii cam incomod si tot incerca sa si-i puna intr-o pozitie mai confortabila, dar la fiecare miscare a lui eu tipam ceva de genul "vesi, termina ca innebunesc".



Senzatia in sine era oribila: noi doi intr-un telescaun nu prea populat de altfel pentru ca era vreme urita, ceata si frig asa ca nika amatori de sporturi in zapada. Te uitai de sus de tot si cit vedeai cu ochii, numai ripe albe, ici colo cite-un trunchi de copac sau vreo tufa de ceva, io stiu ce-o fi fost, si-n rest ceazta si o asa-zisa ninsoare care-ti biciuia fata pina te facea sa te intrebi daca o fi existand vreun procedeu numit descarnare instant sau exista sanse sa-l descoperi tu chiar acum.

Cheful in sine a fost cam fiasco. Sarbatoritul chefuia deja de citeva zile asa ca era la limita unor anumite puteri bahice, iar noi ne-am delectat vreo 2 zile mincind doar supa de pui si sarmale. O extraordinara supa de pui si niste sarmale ca la mama acasa. Dar acelasi meniu, de trei ori pe zi, doua zile la rind, te face sa vrei sa maninci mai bine zapada goala decit tot asta.

Am coborit cu o caciula trasa peste ochi. Uite-asa: ca daca nu vad nimic poate nu mi-o fi la fel de frica. Si a functionat cumvat schema cu pricina ca am ajuns la destinatie, adica in locul in care ne parcasem mashina, sa o luam catre Timisoara, intr-o stare psihica mult mai buna.

Era deja 24 seara cind am ajuns in Timisoara, deloc devreme, adica stiu ca se intunecase deja si noi aveam planuri marete: cumparaturi din alea de se fac de sarbatori taman la Billa (unde evident ca era o aglomeratie de manifestare sportiva si un maraton de rafturi goale, pentru ca oamenii normali dau buzna la shopping prin 20-21 nu ca noi in 24, inainte sa vina Moshul si mai multe nu), curatenie prin casa, indelungate bai de igienizare personala si vizita la matus-mea, la brad. Toate astea in vreo 2 ore. Evident, Vesi nu vroia sa coopereze la nici macar la capitolul "lasa puiu ca fac io curat maine"; il pocnise brusc damblaua ca nu poate sa te prinda Craciunul cu blugii insirati pe canapea si scrumiera de pe biroul meu de lucru nescuturata bine, cu tot cu firimiturile din tastatura.

Intr-un final glorios, am reusit sa ajungem la matusa-mea. Cred ca de-aia personajul din postul de mai devreme m-a vazut ca pe-un Kill Bill al timpurilor noastre: eram nervoasa. Personajul din postul de mai devreme, Adi, are o legatura serioasa cu povestea asta: acum sa tot fie 5-7 ani, imediat dupa Valentine's day am fost cu el si cu inca doi prieteni la Paltinis. Atunci a fost ultima data cind mai pusesem piciorul int-un telescaun. A fost mishto ca de jos in sus m-a convins el cumva sa incerc si, fiind lume multa pe pirtie, situatia nu parea asa creepy. Ciudatenia a intervenit la coborire caci in varful dealului, lui Adi i-a venit ideea sa ne incalzim cu vin fiert. Vinul era bun, soarele stralucea, ii asteptam pe schiorii in toata regula Catalin si Kata sa-si termine repriza.... de ce nu citeva paharele de vin fiert ca sa-mi fie din ce in ce mai cald? La coborire, Adi ma mai verifica din cind in cind ca macar sa nu incep sa sforai.

...revenim la Craciun 2005
Ca de obicei, mi-am calmat nervii in 1-3-5 pahare de whiskey (pe care insa am de fiecare data bunul simt sa le beau indoite cu muuuuuulta gheata, pina iese un fel de citro de whiskey), dupa care, cum "bradul" de la matus-mea parea o petrecere pe finalizate, ne-am indreptat, uzual, normal si de asteptat pentru cine ne cunoaste catre The Note&Etage III (www.the note.ro).



Sarbatori Fericite 2006!