si ce sa fac daca mie imi place albastrul?

Va povesteam in postul anterior despre lumulitza aceea cu trei culori. Evident, lumea asta de bancutze, arbori si directionale colorate avea si niste administratori. Am fost intrebata care e culoarea mea preferata si cind am indraznit sa murmur ca "albastru", nu m-am putut sa abtine sa nu remarc sprinceana ridicata brusc a....mirare sau semn de intrebare.

Am ignorat sprinceana didactic arcuita pentru ca sunt la virsta la care asemenea semne de profesor nemultumit de stiinta "e-studiantului" nu ma mai afecteaza. Si totusi m-am gindit ca poate ar trebui sa-i impartasesc ceva: am dormit o data intr-o camera cu peretii vopsiti in portocaliu. M-am trezit a doua zi, la prima ora, vesela si odihnita ca si cum fusese cel mai bun somn din viata mea si ziua, pe care obisnuiam sa mi-o incep pe la 10.00, era pregatita pentru un start la 7.00. In alta noapte, am dormit intr-o camera cu peretii vopsiti intr-un albastru cam tare (genul ala caruia eu i-as spune bleu inchis - pentru cine se pricepe la nuantele mele de albastru) si m-am trezit a doua zi, fix la 12.00, obosita si adormita ca dupa o gripa care nu stie daca sa te ia sau sa te lase.

Mi-a explicat cineva succint ca portocaliul e o culoare energizanta si de bun augur: adica o combinatie fericita intre rosu si galben....galbenul neutralizeaza din violentza pe care o poate induce rosul si gata: portocaliul este o culoare perfecta pentru trezit fresh. Din ziua aceea, am avut grija sa-mi ornez si eu dormitorul propriu cu niste flori (de plastic, evident) portocalii.

Albastrul, in schimb, este o culoare linistitoare si care iti insufla un calm "de zile mari". Cam ca in ziua aia in care calmul meu spiritual s-a transformat intr-un "a dormi lata" pina in miezul zilei.

Am la indemina un dictionar de simboluri: "Dintre culori, albastrul este cea mai adinca: privirea patrunde intr-insa fara sa intilneasca niciun obstacol si se rataceste in nemarginire, ca si cum culoarea ar incerca mereu sa-i scape. Albastrul este cea mai imateriala dintre culori: natura nu o infatiseaza, in general, decit alcatuita din transparentza, adica un vid acumulat, vid al aerului, al apei, vid al cristalului, sau al diamantului. Vidul este precis, pur si rece."

Si tot asa......pina uite ca am gasit-o si pe Alice in Tara Minunilor (asta eram chiar eu dormind ca ursul in tara viselor): "Albastrul este un drum al infinitului in care realul se transforma in imaginar.....A intra in albastru seamana intrucitva cu trecerea lui Alice din Tara Minunilor de cealalta parte a oglinzii. Albastrul deschis este calea reveriei; cind se intuneca, ceea ce corespunde tendintei lui naturale - el devine o cale a visului. Gandirea constienta lasa, putin cite putin, loc celei inconstiente, tot cum lumina zilei devine pe nesimtite lumina albastra a noptii".

Ma intreb acum de ce oare, la acele nopti pierdute avem obiceiul sa le spunem "albe"?
Sau noaptea e alba daca ai pierdut-o acompaniat si albastra daca ai pierdut-o de unul sigur?