Sunday, May 10, 2009

the radio that's haunting me

Găsesc în calculator piese cu id de 21… număr zilele, număr nopţile, 21 ascult…. Prima dată când am auzit piesa asta, mi-au dat lacrimile în Discoland. Nici astăzi omul de lângă mine nu ştie că eu sunt tot cu tine. Cum n-a ştiut nici cel dinainte că-l iubeam cu toate puterile, în toate nopţile şi-n toate piesele, dar te doream pe tine. Ajung la temutul (mi-era mai frică de asta când aveam 25 de ani decât acum) 30 imediat şi nu pot să nu mă întreb dacă trec şi pragul asta cu obsesia ta. Cu fixaţia pe care nimeni n-a reusit să mi-o alunge. Acum câţiva ani, înainte de aceeaşi aniversare care mă sfâşâie an de an, îi scriam mamei mele un mail pe care nici acum nu pot să-l recitesc spunându-i că sunt bătrână, alcoolică şi singură. Aş putea să-i scriu astăzi că nimic nu mă mai face să mă simt bătrână, dar singurele realizari ale vieţii mele sunt lipsa alcoolului de nu mai ştiu când şi satisfacţia pe care ţi-o dă dragostea pentru un om, ani de-a rândul. Neîmpărtaşită, neîmplinită, dar rotundă ca un cerc închis pe care îl descoperi şi îl reinventezi zi de zi, cu libertatea de a te mişca mai repede sau mai încet, dar nicodată în afara lui. Ar trebui să-i spun că revelaţia mea din adolescenţă, Paul Atreides, nu e doar o ficţiune, ci poţi ajunge să trăieşti asta. Că tot ce conteaza e cine eşti când lights go out şi că visul care te însoţeşte în nopţile în care ai noroc să visezi ce iubeşti poate să-ţi facă ziua, zâmbetul şi viaţa cu sens. Ştiu că a iubi totdeauna un om pe care aproape nu-l cunoşti e antiteza lui ok. Oamenii ok iubesc un om pe care îl ştiu bine şi care îi face să râdă. Eu îl iubesc pe singurul care mă face să plâng. Dar dacă am râs, m-am înfiorat şi am sperat de două ori datorită ţie s-au şters toate lacrimile pe care le-am avut şi le voi mai avea …de dorul tău, oare? Sau de neputinţa şi de frica de a face mai mult decât să te vreau, eu, cu mine şi pentru mine? Cumplit şi trist e dacă te-aş vedea mâine, aş fugi. De teamă că esti om şi ai putea distruge tot. Tot, adica ani întregi în care doar pe tine te-am vrut.

Ţi-aduci aminte de seara în care - Timişoara - , pierdută, credeam că ştii unde sunt şi ce simt, credeam că eşti la radio şi făceai un playlist doar pentru mine şi ascultam râzând Hello, Turn the radio on, is there anybody out there, help me sing my song?