Friday, December 8, 2006

Fara data, oras sau noi....

O noapte care devenise friguroasa de pe la 4 dimineata. Cazati intr-un hotel pe care mai devreme il consideraseram sinistru din cauza atit de multor geamuri neluminate. Pina sa ne dam seama ca ora tarzie ii facea pe probabilii sai clienti sa fie prezenti, dar dormind.

Aproape de 6 dimineata, fara somn, incercam sa-i explic cum se masoara gindurile in milimetri. Ajunsesem mai devreme la un sistem procentual de masura a starilor de rau sau de bine. Procentual, ne uitam si vedeam daca ceea ce se intimpla e bine. Atunci, de ce nu s-ar masura si gindurile in milimetri? Explicatia nu-mi iesea nicicum.

Incercam sa-i explic valoarea adaugata a verbului "a vedea" in raport cu "a te uita". Adica e simplu sa te uiti la un om si, vorba ceea, sa-ti intre pe-o ureche si sa-ti iasa pe cealalta ceea ce omul cu pricina iti arata. Sau mai bine zis, exprima. E cu totul altceva sa te uiti si sa vezi, adica sa remarci, sa intelegi, sa dai dovada de un dram de intelegere. Intelegerea celor 3 mm care desparteau gindurile noastre unul de altul, in acel moment.

Probabil eram incoerenta. Firul gindurilor mele, mai subtire chiar decit cei 3 mm nu reusea sa convinga pe nimeni de nimic. S-a facut dimineata in paturi multe, dusuri reci si citeva lacrimi. De oboseala. Obosita intr-un oras in care nu mai fusesem niciodata si pe care urma sa-l parasesc in doar citeva ore.

around.....

Yesterday, it seemed to me as I had received a message. It was in fact a yahoo messenger status....around! I don't know why I had the feeling it was addressed to me and I dind't no what to do with it. Of course, I wanted it to be for me! Of course, my hopes go before reality as always.

The only answer that came to my mind was an Ace of Base song "Don't turn around". Later on, I started thinking about some other good songs of Ace of Base's I used to like years ago. The first one that came to my mind was "Happy Nation" (amaizingly my memories went as far as to remember that I was in the 8th form, meaning 14 years, when I danced at a childish party on that song.

The end of the day, the end of the trial: "Everytime it rains" is still my favourite.
Ace of Base......dozen years ago.

Thursday, December 7, 2006

O noapte dus-intors Timisoara-Arad-Timisoara

Poate.... 9 octombrie 2006

Mi le-aduc aminte nu neaparat pe rind. Eram in masina, eu si doi "amici". Unul dintre ei, pe locul din dreapta spate, tacut aproape fara vorba tot drumul. Eu, pozitionata dreapta fata, pentru ca fumez. Cred ca trecusem pe la McDrive sa luam ceva de mincare. Cred ca la un moment dat, pe Aleea sportivilor, prinsi in inghesuiala, C* remarcase ca a picat emisia la Europa FM si nu se mai aude nimic. M* tacea. Avea experienta calatoriilor cu C* si cu R* si cu alti asemenea soferi grabiti si considera ca cel mai bun mijloc de a face fata stresului e sa te faci mic si sa taci din gura. Cu centura pusa, chiar si in spate. Anti-radarul, montat pe scaunul meu, bipaia in continuu.

Cind am intrat in Arad, am vazut undeva pe dreapta o "inscriptie" Arad - Oras martir. M-am mirat in gura mare ca "acu si astia sunt oras martir?" Probabil o remarca de-a mea, usor de caracterizat ca fiind lipsita de stil. Dupa care am vazut un cird (adica o gramada, multe) bannere verticale pe care scria "servicii funerare complete". Erau o reclama stupida, m-a umflat risul.....cit de complet poate sa fie un serviciu funerar??? mi-l inkipuiam ca si cum, la nevoie, vin baietii astia si ma ajuta si cu trecutul pe lumea cealalta numai sa fie completa treaba.

Intre timp, pe drum, ma speriasem la un moment dat. C* conducea extrem de agresiv....drumul nu era tocmai liber, incepusese sa se insereze, avem senzatia ca e foarte nervos. Fiind un permanent pasager de scaun din dreapta, soferii nervosi nu ma fac sa ma simt confortabil. I-am trimis un mesaj unui prieten ca gonesc intre Timisoara si Arad si as vrea sa fiu salvata de nebunul asta ca nu stiu ce-i cu el. Nici-un raspuns. A mai urmat un mesaj in care-mi bagam picioarele in GPRS-ul lor. Oricum nu stiam nici atunci, nici acum, ce-i ala. In timpul asta, eu si C* faceam manevre elegante de genul "tine o tigara", "da-mi bricheta", "hai ca de data asta deschid eu geamul" etc.....Le-ar zice maica-mea "salut in 4 mangaieri", asta fiind denumirea ei pentru un ritual animalic de-a stabili who's the boss. A aprofundat chestia asta in ultimii 8 ani, de cind avem caine. Cred ca eu eram de vina ca aveam senzatia ca viteza pe care o luase bolidul era un atac direct la persoana mea. M* tacea. Din cind in cind, il intrebam rizind fortat daca nu cumva a adormit.

I-am scris lui C* un text pe o hartie. Sa ghiceasca un brand si sa facem pace. Simteam nevoia sa facem pace pentru ca viteza cu care conducea o resimteam ca pe un atac direct la persoana mea. Era scenariul unui spot TV pe care-l vazusem cu 10 ani in urma pe MTV. Pentru un jeep. Personajul principal era un barbat, iar sloganul spotului era "designed for the individual". M-a intrebat scurt "auzi, tu mai vrei sa ajungi la arad?" Am raspuns rizind ca eu, da! dar, tu?

Si-asta a fost tot.

16 august 2006, catre miezul noptii, OMV Arad

Cu citeva zile inainte, meditam la o tzigara, blocata in trafic cu un coleg, ca unul dintre lucrurile care ma tine treaza in nebunia workahoolica a acestei veri este OMV-ul. Adica ma simt mai bine vazind cum arata si cit de tare imi plac OMV-urile din Romania....dupa ce am vazut (cred ca era) primul OMV din Austria si m-am speriat de el ca de buticul din Gara de Nord. Gara de Nord din Bucuresti sau din Timisoara. Nu in toate orasele exista "gara de nord". De exemplu, mi-a fost dat sa aud de "Dej calatori" si culmea e ca nimeni nu era sigur ca macar e in orasul Dej statia asta si nu undeva in cimp.

Revenind la OMV.....in seara cu pricina, 16 august, pe mine si pe "un amic" ne prinsese lucrul tarziu taman prin Arad, cind nevestele si casele ne asteptau cuminti in Timisoara. Amicul a alimentat, iar eu m-am gindit sa-mi iau o sticla de apa. Doar, doar, mai supravietuiesc cumva, hidratata, ca de mincat nici nu putuse fi vorba pina in Timisoara.

Vrind sa platesc la casa, s-a produs minunea. Angajatul OMV ma intreaba cu zimbetul pe buze daca imi mai poate oferi si altceva. Raspund cu jumatate de zimbet ca nu, iar el, cu un zimbet intreg, insista ca poate totusi un croissant cald mi-ar face bine. De data asta, zimbesc mai larg, explicindu-i ca singura chestie care mi-ar face "mai bine" ar fi sa ajung mai repede in Timisoara. Si ii multumesc pentru amabilitate, laudindu-l chiar pentru ca este primul vanzator care, cu zimbetul pe buze, intr-adevar incearca sa-si faca treaba. Imi multumeste si el la rindul lui, confirmindu-mi tot cu un zimbet, ca asta-i treaba lui acum. Sa-si vinda marfa.


Ma grabeam. Astfel i-as fi explicat ca asta este curat Client Service de nota 10 in lumea mea....sau in joburile printre care ma invirtisem eu. Am mai zimbit o data si m-am bucurat totusi, ca OMV-ul meu drag, din nou m-a uimit cu ceva.

Wednesday, December 6, 2006

6 noiembrie 2006, seara tarziu

Am intrat in Timisoara dinspre Arad. Mi-aduc aminte ca am vazut undeva pe dreapta un mesh cu Vodafone - rosul acela pe care l-au adoptat de cind cu rebrandingul. Si m-a deranjat instant pentru ca eram in faza in care nu suportam ideea de sageata si ma isteriza rosul pentru ca ma ducea cu gindul la semafoarele contorizate din Oradea. Rosu de la 55, 54, 53, 52, 51 si tot asa pina sa ai ocazia sa treci strada. Nu ca in Oradea as fi fost in stare sa disting clar diferentele de pe o parte pe alta a unei strazi. Cred ca eram nervoasa.

"Rosul inchis....alerteaza, retine, indeamna la vigilenta si, la limita, nelinisteste; asa este rosul semafoarelor, becul rosu ce interzice intrarea intr-un studio cinematografic sau radiofonic, intr-o sala de operatii etc.; sau felinarul rosu de la bordelurile de alta data, lucru ce ar putea sa para contradictoriu de vreme ce, aici, nu de interzicere ar fi vorba, ci de invitatie..."

Pe partea stinga, am sesizat un mesh Orange cu mesajul "share"....Mi-a venit sa zimbesc. Ascultam Vama Veche, trupa preferata nu de mine, ci de catre verisoara mea nascuta intr-o vineri 13.

Un share pe care eu i-l explicasem la un moment dat cam asa: incearca sa-ti faci un prieten care sa fie apropiat tie ca varsta psihologica. sa fiti capabili sa share-uitzi cit mai multe lucruri, nu materialisme, ci valorile pe care poti sa le ai la 18 ani. Printre valorile ei, muzica. In muzica, Vama Veche.

Ascultasem tot drumul cred cel mult trei-patru piese de-ale lor. Eram in Pta Marasti, in Timisoara, cind am auzit-o p-aia cu "vreau si eu sa ajung la radio" sau ceva de genul si mai fusesem in centrul Aradului, treceam prin fata unui sex shop puternic iluminat chiar daca era inchis, cind "la radio" era o piesa nashpa....ceva cu toate-s curve sau alt vers stupid a la Chirila. Asa sunt piesele celor de la Vama Veche pentru mine. Unele le accept, pe cele mai multe le detest. Tot prin Arad, in playlist aparuse "cintec prost" si undeva pe drum, "cu tine". Si ce daca?

Era 6 noiembrie, seara, prea tarziu. Iar playlistul, nu era playlist, ci multa muzica. Piesa dupa piesa.

Anul asta nu m-am intilnit cu Mos Nicolae pentru ca mi-am schimbat adresa

Discutia asta o am in acest moment cu un fost prieten care ma intreaba ce mi-a adus Moshul. Suntem in 6 decembrie si, in mod normal, ar fi trebuit sa gasesc in bocanceii mei marca Patroll (da, chiar se scrie ca Nissan Patroll) un ceva.....macar o nuielusha...lucru care nu s-a intimplat probabil din cauza faptului ca daca-mi doream un cadou de-asdevaratelea, ala ar fi fost o bustiera Jolidon de 150RON pe care am ochit-o in weekend, in Mall. Si moshul local nu investeste asemenea sume in asemenea "fleacuri".

Fostul meu prieten se gindeste ca, fiind mutat intr-o noua locatie, probabil ca Moshul n-a apucat sa-si updateze lista de contacte cu noua lui adresa si de-aia s-a intimplat ce s-a intimplat. Adica la el n-a ajuns Mosul.

I-am sugerat sa-si angajeze o secretara careia i-ar putea spune si PR care sa se ocupe de asemenea demersuri lumesti: cadouri de mos Nicolae, de mos Craciun, de Valentine's day, de iepurash si tot asa. PR-UL perfect. Foarte util mai ales in cazul in care acest fost prieten al meu ar avea vreodata de gind sa-si intemeieze o familie: atunci PR-ul perfect s-a putea ocupa de aceste "aranjamente" pentru toata familia, nu doar pentru pantofii lui numarul 44-45.

Ocazie cu care hai sa scriem:

Servicii diverse pe care un respectabil director de marketing le presta pe vremuri pentru directorul general


Vorbim despre o multinationala, un mkt manager de multinationala si un GM de multinationala - ma rog, filiala de multinationala. Ca in orice multinationala respectabila, in birouri nu se fumeaza, ci doar afara, iar toti angajatii (aproape) sunt fumatori. GM-ul avea o problema: genul de fumator fara tigari la el niciodata, iesea la fumat si cerea la oricine. Mkt managerul incerca sa rezolve "problema de imagine" pe care GM-ul incepuse sa o capete si prezenta avantajul major ca avea biroul pozitionat chiar ultimul inainte " sa iesi la fumat". Drept pentru care, avea omul pregatit in sertar un pachet de Marlboro Lights si, de fiecare data cind il vedea pe GM indreptindu-se catre locul de fumat, fugea cu pachetul dupa el. Mkt mgr-ul fiind nefumator, asa ca GM-ul aprecia "loialitatea". Poveste cu multinationale non-fumatoare, pe bune. :))

Tuesday, December 5, 2006

Crash! Boom! Bang!

Palida. se rezolva cu farduri, fond de ten, rimel, rujuri. Marci scumpe sau ieftine. Mai multe farduri si creme decit un om poate folosi vreodata. Am fost palida 28 de ani. Mi s-a spus ca nu ma bronzez pentru ca am pielea prea deschisa la culoare.

M-a invatat Vesi ca sunt foarte frumoasa si nemachiata, ca nu e cazul sa dorm cu un fond de ten sub perna toata viata. Ca nu conteaza daca sunt blonda sau bruneta. Si ca daca am rabdare sa stau relaxata la soare, ma bronzez.


Vineri, 20.10.2006
- iau antidepresive de 7 zile ca sa ma simt bine. Sau pentru ca arat rau?

Sunt astazi aproape bruneta si cum toata lumea sustine ca arat rau (foarte slaba, 40 de kg etc), m-am fardat. Si am plins apoi de dorul "unui Vesi" care sa-mi zica din nou ca blonda sau bruneta, nu am nevoie de farduri. Acum, va trebui sa ma spal pe fatza si sa ma fardez din nou.

E o zi urita de octombrie, in Bucuresti. E frig, ploua incet, dar intentionez sa-mi infrang plinsul si amintirile si sa ma folosesc de niste farduri pentru a ma bate cu vremea si cu starea de tristete.

Motto: vanzatori de pastile, farduri sau iaurt cu musli se gasesc la fiecare colt de strada. Cumparatori de fete, "asa cum esti acum, blonda sau bruneta", tot la fiecare colt de strada. Moneda de schimb face probabil diferenta. Sau alegerea pe care o ai de facut: cumperi, vinzi sau te uiti? In engleza, suna mai bine...."just watching". I'm watching you e deja inceputul unei tranzactii.

trendy hot or trendy not?

Cam tot acum 4 sau 5 ani.....in acel home pe care nu-l numeam niciodata trendy, ci doar "inchiriat" ma pregateam la inceputul lunii noiembrie sa-mi primesc un vizitator.

Foarte important pentru mine, de la inaltimea celor 23-24 de ani pe care ii vizualizam de pe tocurile de 10 cm. Oricum, suficient de important vizitatorul cit sa ma hotarasc sa redecorez apartamentul despre care, revin, nu aveam never alte vorbe de lauda decit ca e "inchiriat". Interesant era faptul ca daca spuneam in ce zona e "inchiriat" si anume Odobescu, reactia generala era OOOOOO!!! N-am inteles niciodata chestia asta...

Cea mai mishto a fost faza cu pusul faiantei in bucatarie: Carmen, cu care locuiam in perioada respectiva avea un unchi de la care a facut rost de o chestie ca un nisip neudat inca si multe asigurari ca daca udam nisipul si avem putintica rabdare, cele trei placi de faianta care cazusera de deasupra chiuvetei vor fi ca noi. Evident, operatiunea a esuat cumplit: am spart placile de faianta si am si pictat tot peretele cu ce-a ieshit din extrasul ala de nisip cind l-am udat bine.

Un adevarat joint-venture a fost insa vopsirea tocurilor de la usi si geamuri ale respectivului apartament. Initial, m-am apucat eu cu Carmen: cumparaturi documentate prin magazine specializate, dupa pensule, vopsele, diluanti etc. Sa zicem ca i-am dat drumul la smecherie intr-o simbata cam pe la un 12.00-13.00 si rezultatele initiale pareau asa ciudate ca, norocul nostru ca a avut cui, Carmen a trebuit sa-i ceara consultanta unui zugrav care, din nimereala, avea ceva de lucru pe casa scarilor.

Dupa ce ne-am introdus in tainele vopsitului si de usi si de tocuri, tot ce-mi mai aduc aminte erau senzatiile de ameteala si ris isteric de la diluant, ca fumam pe balcon pentru ca pe cutia de diluant scria ca-i inflamabil -si era totusi inceput de octombrie, adica frig raaaau - si ca printre altele, in ziua cu pricina, undeva mai pe seara ar fi trebuit sa fim prezente si la cheful matusa-mii. Cea nascuta in 12 octombrie.

Pe la 8 seara, ne-am hotarit ca am putea sa stringem bilciul si sa incepem sa ne gatim de chef, dar.....tzapa: lui Carmen a trebuit sa-i tund citeva suvite din care vopseaua nu mai gasea alta cale de iesire. Parchetul era martor albit a ceea ce facusem noi toata ziulica, lucru care trebuia si el reparat....tot in seara cu pricina. Mi-aduc aminte ca la un moment dat am tzipat ca "unde mama dracu scrie-n Cosmo ca asa-si petrec femeile de afaceri serile de simbata?"

Am fost la chef. A fost cred mishto.....orikum aveam aurolac (a se citi diluant) in nas cit pentru trei comeseni.

In weekendurile urmatoare, am luat o decizie de management: chemam cit mai multi prieteni sa ne ajute sa finalizam operatiunea, altfel nu mai terminam niciodata. Mi-aduc aminte ca au venit Lucii cu Anca. Si ca am terminat pina la urma.

La mutatul mobilei (dar deja nu mai stiu daca asta era acum sau alta data), parca ii am in ochi pe Enrique, Toci si Aliosha.

Un apartament pe care il gratulam cu epitetul "de inchiriat", precizam "stau singura", adaugam "urasc zona asta plina de caini vagabonzi", dar cred ca de fapt era a fost my home cam trei ani de zile.

tragind cu ochiul pe alte bloguri...

...descopar un prieten care povesteste despre cit de multe lucruri iti trebuiesc atunci cind vrei sa te simti "acasa". elemente mici, minore, lucruri in aparenta "prostioare", cum ar fi, chiar buticul din colt.

navighez vreme de 5 minute si descopar niste provideri de un "trendy home", chestie care ma distreaza pe loc, eu fiind tot cu gindul la "oare-mi da si un acel butic din colt"? of course, they don't. sunt provideri de lucruri serioase cum ar fi masini de spalat, scaune, canapele, covoare si televizoare....de parca eu mi-as petrece macar accidental timpul vorbind cu canapeaua. sau mai stii?

si uite asa mi-am adus aminte, mirosind chiar acum ce se gateste prin bucataria mamei mele, ca acum vreo 4-5 ani aveam o aversiune totala fata de mirosul de lapte fiert si de faza aceea initiala a facutului unei supe de pui. Si pentru cine nu face supa de pui, e simplu de inteles: la un moment dat, e musai sa pui si puiul la fiert daca vrei sa iti iasa o supa de pui si operatiunea asta este insotita de un miros specific.

Pe vremea respectiva locuiam singura , dar luasem "in custodie" o prietena care ar fi avut nevoie de un dram de liniste pentru a-si putea finaliza lucrarea de diploma. Si vin intr-o zi de la lucru si ca sa vezi surpriza: Carmen se hotarise sa faca de mincare si sa ma astepte cu masa pusa....asa ca traznea in casa a lapte fiert si a supa de pui de fetzishoara mea a trecut prin toate culorile pe care le shtie pielea umana: adica probabil ca initial m-am inverzit de greatza, dupa care se prea poate sa ma fi inrosit de suparare si toate astea fara sa articulez nici macar un cuvint. Carmen nu prea mai stia cum sa-si ceara scuze pentru intiativa care-i daduse prin cap si-mi provocase instant un asemenea tumult multi-coloristic. Ma rog....a fost cu happy end: am mincat supa si, mai nou, datorita ei, stiu si eu sa gatesc asa ceva. Plus dovlecei pane. Cool, nu?

si ce sa fac daca mie imi place albastrul?

Va povesteam in postul anterior despre lumulitza aceea cu trei culori. Evident, lumea asta de bancutze, arbori si directionale colorate avea si niste administratori. Am fost intrebata care e culoarea mea preferata si cind am indraznit sa murmur ca "albastru", nu m-am putut sa abtine sa nu remarc sprinceana ridicata brusc a....mirare sau semn de intrebare.

Am ignorat sprinceana didactic arcuita pentru ca sunt la virsta la care asemenea semne de profesor nemultumit de stiinta "e-studiantului" nu ma mai afecteaza. Si totusi m-am gindit ca poate ar trebui sa-i impartasesc ceva: am dormit o data intr-o camera cu peretii vopsiti in portocaliu. M-am trezit a doua zi, la prima ora, vesela si odihnita ca si cum fusese cel mai bun somn din viata mea si ziua, pe care obisnuiam sa mi-o incep pe la 10.00, era pregatita pentru un start la 7.00. In alta noapte, am dormit intr-o camera cu peretii vopsiti intr-un albastru cam tare (genul ala caruia eu i-as spune bleu inchis - pentru cine se pricepe la nuantele mele de albastru) si m-am trezit a doua zi, fix la 12.00, obosita si adormita ca dupa o gripa care nu stie daca sa te ia sau sa te lase.

Mi-a explicat cineva succint ca portocaliul e o culoare energizanta si de bun augur: adica o combinatie fericita intre rosu si galben....galbenul neutralizeaza din violentza pe care o poate induce rosul si gata: portocaliul este o culoare perfecta pentru trezit fresh. Din ziua aceea, am avut grija sa-mi ornez si eu dormitorul propriu cu niste flori (de plastic, evident) portocalii.

Albastrul, in schimb, este o culoare linistitoare si care iti insufla un calm "de zile mari". Cam ca in ziua aia in care calmul meu spiritual s-a transformat intr-un "a dormi lata" pina in miezul zilei.

Am la indemina un dictionar de simboluri: "Dintre culori, albastrul este cea mai adinca: privirea patrunde intr-insa fara sa intilneasca niciun obstacol si se rataceste in nemarginire, ca si cum culoarea ar incerca mereu sa-i scape. Albastrul este cea mai imateriala dintre culori: natura nu o infatiseaza, in general, decit alcatuita din transparentza, adica un vid acumulat, vid al aerului, al apei, vid al cristalului, sau al diamantului. Vidul este precis, pur si rece."

Si tot asa......pina uite ca am gasit-o si pe Alice in Tara Minunilor (asta eram chiar eu dormind ca ursul in tara viselor): "Albastrul este un drum al infinitului in care realul se transforma in imaginar.....A intra in albastru seamana intrucitva cu trecerea lui Alice din Tara Minunilor de cealalta parte a oglinzii. Albastrul deschis este calea reveriei; cind se intuneca, ceea ce corespunde tendintei lui naturale - el devine o cale a visului. Gandirea constienta lasa, putin cite putin, loc celei inconstiente, tot cum lumina zilei devine pe nesimtite lumina albastra a noptii".

Ma intreb acum de ce oare, la acele nopti pierdute avem obiceiul sa le spunem "albe"?
Sau noaptea e alba daca ai pierdut-o acompaniat si albastra daca ai pierdut-o de unul sigur?

Monday, December 4, 2006

trei culori intre care sa-mi traiesc viata

Si nu va ginditi la vreo chestie patriotica, acum ca s-a produs si mult asteptata zi (libera) de 1 decembrie.

Am fost de curind, dupa jumatatea lui octombrie, in...hai sa-i spunem, o curte. Era undeva in Bucuresti, nici pe dreapta, nici pe stinga, ci pur si simplu o adunatura de cladiri care nu-ti luau ochiul prin nimic, bancute vopsite in verde si arbori care inca se mindreau cu frunzis in diverse nuante de verde. Toate astea ferite de restul lumii printr-un gard, porti de acces, gardieni etc.... si totusi libera circulatie.

Primul lucru care mi-a sarit in ochi era ca in curtea asta mare, cit un parc de fapt, portile si gardienii si toate astea erau "de forma".....desi ar fi trebuit sa fie, hai sa-i spunem in continuare "un parc" pazit, in sensul ca sa-si protejeze chiriasii de restul lumii. Sau pe restul lumii de chiriasi.

In parcul asta mare am descoperit cea mai uimitoare forma de panotaj directional outdor din cite mi-a fost dat sa vad in ultima vreme.

Pe multi dintre arbori erau prinse scindurele cu rol de sageata indicatoare. Vopsite in doua culori: albastru deschis, desemnau un mini-lacas de cult ce se gasea si el, undeva, in acest parc si apareau cu o frecventa deosebita. altele, rosii, localizau chestii foarte "terestre": xerox, non-stop, telefon etc. Nu am avut curiozitatea de a verifica exact cit de bine erau orientate placutele albastre. Mi s-a parut interesant insa ca, urmarind exact si fidel traseul celor rosii, am nimerit direct in strada, vis-a-vis de o farmacie si de o statie de taxi.

Panotaj 2006 - bancute verzi, frunze verde deschis sau verde inchis, rugaminti albastre, necesitati rosii. Simplu, nu?

decembrie 2004 - am inventat un om de zapada

Mi-aduc aminte de idee. In noaptea aia mi s-a parut cel mai bun mod de a-ti petrece orele de somn care te despart de miercuri de joi. Sau cam asa ceva. In orice caz, era o noapte "lucratoare", prin asta a se intelege ca a doua zi nu era pur si simplu...liber. Am chemat niste prieteni la "facut de oameni de zapada" pentru ca daduse prima ninsoare serioasa peste Timisoara. Si mi s-a parut un motiv suficient sa ne vedem in miez de noapte.

N-a impresionat pe nimeni rezultatul acestui experiment, intrucit omul de zapada era mic si se rostogolea in toate partile la primul shut mai agresiv al baietilor. De fapt eram 4: eu, Carmen, Hume si Vesi. Noi, ca fetele, incercam, sub influenta unor Blody Mary daca mi-aduc bine aminte, sa ne tinem de treaba si sa finalizam omul de zapada cu tot cu decoratiunile de morcovi si cepe gasite prin camara. Baietilor, de la aceleasi doamne Mary, cred ca li se parea mai interesant sa demoleze toate constructiile noastre firave. Cred ca nici zapada nu era cea mai potrivita pentru constructori amatori ca noi.

As fi clasat-o la capitolul "am facut-o si p-asta si e tot o forma de socializing", daca incercarea mea de anul asta, facuta chiar in orasul de bastina a lui Carmen, n-ar fi fost un esec total. Am prins prima ninsoare in Oradea, cu zapada, nu multa dar suficienta cit sa incerci macar sa-ti infierbinti mainile fara manusi in ea, dar n-a fost sa fie. Ideile mele de socializing se pare ca functioneaza targetat. Adica, daca am gresit targetu', s-a dus dracu' socializingu'!!!

Pentru cine nu stie ce e socializingul, ei bine, e cam ca pe romaneste: o forma de a socializa....in cazul in speta de a nu mai schimba doar priviri incruntate, ci si unele mai blajine. Poate chiar inveselite. O metoda rapida de a nu mai ridica din umeri a neputinta si de a nu mai casca ochii mari a nestiinta....o solutie alternativa de a iesi cu capul sus dintr-o noapte alba si la propriu si la figurat. Adica ningea si pe jos si pe sus, pentru cine nu vrea sa inteleaga altceva.

Pentru cine nu stie ce e un om de zapada...e o timpenie. E un animalut cu morcovi in loc de nas si cepe rosii in loc de ochi, caruia ai putea sa-i atasezi o matura in loc de mina sau doi pumni de spaghete daca vrei sa para fragil si slabanog. Oricum e o timpenie care pe copii ii bucura nespus...in plus nici nu-i ia cu frig atita vreme cit au de lucru cu animalutul. Animalut care, in unele zone, ar putea ramine in picioare chiar si citeva nopti bune, fara sa-l ia dezghetul.

Brands revearsed

As i have stated in a post before, I am what you may call a social-trendy smoker. Of course, had I wanted to quit smoking tomorrow, I wouldn't be able to....

But, I still smoke because of that sense of boredom, of having nothing to do with your both hands during drinking you coffee or talking to a friend. Or even while writing some new very-important-for-the-company-report. I have often thought about quitting smoking, first of all because basicly I know it's a bad habit and it ruins my health. Kill me is a more accurate deffinition, I suppose. On the other hand, smoking doesn't make me sick (maybe this is because I am a fan of the light and lightest cigarettes) and I am very sure that I like to smoke. I like the gesture of taking the cigar to my mouth, I like the smell, I like to reflect myself in a mirror through smoke. Stupid.



Anyway, the new generation of cigarettes, with trendier looks of the package made me become the most instable client of the cigarettes producers. For the last 4 or 5 years, I used to smoke Kent and I barely accepted to try anything else. Then it was first Kent's commercials (printed ads) in women magazines that made me become proud of Kent as a brand that invests a lot, but in a stylish manner in their image on the market.

Later on, I discovered in the same women magazines (of course, www.cosmopolitan.ro and www.tangomagazine.ro) the same style of extremely cool and expensive, but innovative commercials for Parliament Lights, which made me accept the switch from Kent to Parliament. In the beginning, it was not permanent.

Then came this autumn when all the powerfull cigarettes brands started adopting the same higly interesting manner of print ads and therefore started to release on the market fancier looks for the pack itself.

I find myself nowadays as the most inconstant client: right now, I'm smoking Parliament Lights. Two days ago, I was smoking Dunhill. Three days ago I was smoking LM's slims cigarettes because of the mobile-phone-like pack. Four days ago, I was smoking Pall Mall because of the sunny picture on the pack that made me think maybe they have orange flavour or smth like that.

I have stopped smoking Kent at all. It was of course all of the aspects I have already presented....nothing fancy from Kent's advertising strategy nowadays.



Then, i do remember a night, from the 6th to the 7th of November. I smoked Kent, all of the variants, event the mentholled ones, together with a person to whom I had explained that I had begun to use cigarettes as a small distraction from a state of angerness every time it seemed to hit me. That night, at a moment, I felt like crying and the person gave me the impression that he was using his car's windscreen wipers as to wipe my tears.

Later on.....in Should I?

14 octombrie 2006, cu M de la Marlboro

Era simbata pe la prinz. Hotarisem ca macar o data anul asta sa ma mai vad cu Lucii. Simbtata obisnuise in vara sa fie ziua mea de vazut cu prietenii din Timisoara si spalat pe cap in caz ca nu apucasem in delegatie. Numai ca unele delegatzii se sfirseau simbata noaptea, asa ca nu mai apucam sa ma vad cu nimeni. Duminica, nu dadeam telefoane decit alor mei in ideea ca duminica e o zi pe care o petreci doar tu cu ai tai, in familie. Asa ca nu sunam niciun prieten. Si nici ei pe mine.

In simbata asta insa, in casa era aglomeratie mare... unii se duceau la Mall, altii la cabinet, eu trebuia sa ma achit de sarcinile de simbata de a uda florile...cu chiu cu vai, pe la vreun 2-3, am reusit sa ne vedem la ceva birt de complex, sa bem o bere. Vroiam sa verific daca ne mai cunoastem. Daca cele citeva luni in care nu ne vazusem scimbasera radical ceva.

Lucii era, ca de obicei, genul "survival mood". Adica da, e greu, avem de lucru, mi-as bate capul, dar am o varsta si cred ca deja mi l-am batut prea tare. Da, in continuare alerg sa lucrez, in continuare cred in faza aia cu "stapinul nostru, clientul nostru". Greu, dar alta filosofie de vanzari de servicii nu descoperiseram nici eu, nici el, niciodata.



La el in mina l-am descoperit pe noul M de la Marlboro. O editie limitata am inteles de pachet silver, extrem de atragatr pentru un fumator socialo-de fitze ca mine. Ulterior, am descoperit intr-un OMV din Bucuresti niste Parliament Lights editie limitata, super mishto pachet, cum ar fi ceva de genul doua-ntrunul. Adica era pachetul normal si peste mai avea un fel de....acoperitoare. Cool. Zilele trecute, am descoperit la Rm. valcea o noua varianta de LM super slims, dar pachetul arata ca un telefon mobil sau mini-telecomanda futurista. Culoare: silver, of course.

In rest, discutia cu Lucii a fost scurta. M-am plins ca ma certasem cu Lavinia.... a n-a oara dar de data asta promiteam sa fie for good. Iar el suridea in coltul gurii: poate pentru ca nu ma credea, ca stia ca afirmatzii dintr-astea "capitale" mai facusem de nenumarate ori, ca apoi sa revin asupra deciziei, sa ma calmez si sa ne imprietenim la loc. Ma rog, prietenie de-aia bizara "ca intre fete". Adica una, doua se incaiera ca matzele-n parcare pe-o coaja de parizer.

Cred ca de fapt vroiam sa verific daca si el ma crede nebuna. N-am stiut cum sa-l intreb asta direct. Pur si simplu m-am plins ca ziua anterioara, o vineri 13, imi adusese un diagnostic si niste pastile. Iar ziua ras-anterioara, o joi 12, mi-o adusese pe mama intr-o vizita inopinata, taman de ziua matusa-mii, dupa dimineata pe care mi-o petrecusem lunindu-mi breakfastul la hotel Carina.

As putea acum sa-mi refac programul: in 11 seara ma suparasem pe lume si am decis sa dorm la Carina. In 12 seara, a venit mama ca sa petreaca de ziua matusa-mii, am crezut eu, in naivitatea-mi specifica. 13, vineri, a fost ziua cu diagnosticul, concediul, pastilele. In 14, m-am tinut de cuvint: o simbata in care m-am vazut cu un prieten si l-am descoperit pe noul M de la Marlboro. In 14 seara, cheful cu grown-upshii si indemnul ala ciudat "pleaca de aici cit mai potzi".

De ce n-am facut-o?

Eu, KM, Paris, februarie 2006,

Da, cam asa e......pe la inceputul lunii februarie eram in Paris prezenta la o bi-anuala super-importanta manifestare de picioare goale. Sa nu fiu rea.... www.pretparis.com, pentru cine vrea sa vada ce n-am apucat eu.



Din Paris.....am vazut aeroportul Charles de Gaulles si noroc cu informatorii (adica ofertantii de informatii pentru turisti pierduti) plasati strategic din metru in metru ca altfel as fi avut ocazia sa-l vad terminal cu terminal si sa ratez probabil zbor de/dupa zbor catre Milano.

Am mai vazut Turnul Eiffel din masina, intrucit eram cazata la un fitzos hotel de 4 stele (franceze, chestie care va spun eu ca inseamna ceva), plasat in imediata apropiere a gigantului si am mai vazut o statzie de metrou intr-o seara in care ne-am ambitionat sa il vedem "si p-asta" in ciuda frigului patrunzator....mai ales pentru mine, PR imbracat eleganto-dezgolit, sa-si vinda sefa marfa mai repede.



Si am mai vazut, si asta chiar mi-a placut, o straduta din cartierul latin, intzesata de restaurante de toate natiile. Cei mai tari erau grecii: aveau ceva sarbatoare de spart farfurii in strada pentru a-si atrage clientii, cred. Insist sa cred ca o faceau doar in respectiva seara si nu e un obicei permanent....pentru ca daca ar fi, probabil ca farfuriile sunt infiorator de ieftine in Franta si ar fi trebuit sa am un dram de creier cit sa-mi initiez o potentiala zestre incepind cu suportii de ciorba, chiftele si cafea=farfurii. Cind colo....eu am achizitionat suveniruri sub forma de magneti...mai ales pentru cineva, o prietena de-a mea, care are un frigider intzesat de magneto-suveniruri. I-am adaugat un modest Eiffel in panoplie.

KM.....nu stiu daca era acolo. Erau in schimb succesoarele ei varianta 2006: infiorator de inalte (generatia noua se pare ca nu vrea sa scada sub 1.75 nicicum), majoritatea blonde si cu niste coafuri ciudate, imbracate toate in ceea ce s-a lansat in forta si in Romania in toamna asta, adica footleshi (singular: footless, plural: footleshi=le ziceam noi pe vremuri iegari, astazi vad ca le zic vanzatoarele colanti), isi ofereau serviciile de manechin pe 100-200 de euro pe ora. Incredibil ce picioruse vedeai sub footleshii doamnelor.....poate va dati mai bine seama inchipuindu-va ca cine nu le intelegea oferta in franceza (si anume de a prezenta haine pe 200 de euro pe ora) isi inchipuia cu stupoare ca pariziencele tinere si nemincate au venit la cersit ca sa-si ia de mincare taman la un "targ de moda" si suma e exorbitanta pentru cineva din Romania. Chiar am auzit un comentariu ca "le-as da dom'le acolo 10 euro sa aiba de-un corn, dar 200???"

Citesc in Elle decembrie ca manechinele anorexice au inceput sa fie excluse de pe podium. Era si cazul. De cind s-a intimplat fenomenul KM si pina astazi, KM a pus carnitza pe ea si nu mai e nimik din modelul skinny al ultimilor ani. Am vazut-o insa intr-o alta revista (cred ca era un Tango - www.tangomagazine.ro) imbracata intr-o rochie stil leopard.....care cica n-ar mai fi la moda, acum de cind aparam intens drepturile animalelor de a nu-si mai da blanurile oricui le ocheste.

introductory 2




There are some places that I could recommend in Timisoara for good accomodation at a fair price. I wouldn't even call them hotels...I think the most appropriate word is hostel.... basicly cottages or even houses with 10 to 20 rooms where everybody takes care of you and the personnel is used to treating you as if you were the most special guest of the week.

I personally love Hotel Carina for the wormness and the home-sensation-like one gets there. But I also have a funny story abot another hotel a lived in for something like three nights: Hotel Roma.

Let's start with Carina first: I guess it was the night from 11th to 12th of October 2006 when I decided not to go and sleep at my aunt's as usual but to choose a hotel instead....just for the benefit of being alone and not obliged to speak or to listen to anyone. I went to the restaurant and had dinner and then up to my room assorted with something like 4 beers - my usual Tuborg Gold, I guess. I remember taking a shower and washing my hair with the shampoo they were giving there for free. I had to wash my laundry too, which I did, so i had to sleep naked, but the room was worm enough as to feel good. The next morning I watched myself into the mirror and, don't know why, something reminded me about Kate Moss: the manifesto of skinny, almost hunger-dead cover models. First I liked it, but then I decided breakfast would be usefull though. I used to like Kate Moss, but this year, in Paris, I had the occasion to see how the new model generation looks and I got scared. Skinny means fat compared to how they look.

Anyway, I spent half of the night watching some local television station where they had a program about the Timisoara's Mall latest fashion parade. I was watching it with the interest of a person who's not living in Timisoara any more, because actually, I had travelled so much before that evening that I knew shit about Timisoara or its local events. Then I felt good listening to some music, either on MTV or on Radio 21. I know that with nowadays music programming software it's stupid to think that a DJ is playing a song just for you. But I liked to believe it with all my heart as I was alone and felt like talking to nobody but listening to some certain persons who were not there at the time. I felt asleep.

The next morning, I woke up, got dressed, danced a little just to freshen up then went downstairs and, after check out, I had some breakfast: egs and cheese and some coffee. Kate Moss was still there, in my mind.

After all, it had been a night that we had spent together.

Sarbatori de Craciun 2005

Nu mai stiu exact cum a stat treaba....in orice caz, undeva prin 21-22 decembrie ne-am hotarit sa suim in Parang pentru aniversarea unui prieten. Implinea o virsta memorabila pentru el (nu stiu daca nu cumva schimba prefixul catre 3) si a hotarit ca ar vrea sa fie cu prietenii in Parang.

Drumul pina acolo a mai fost cum a mai fost. A trebuit insa "sa suim" cu telescaunul, chestie care mi-a provocat un atac de panica in cel mai adevarat sens al cuvintului. Mi-aduc aminte ca Vesi isi prinsese claparii cam incomod si tot incerca sa si-i puna intr-o pozitie mai confortabila, dar la fiecare miscare a lui eu tipam ceva de genul "vesi, termina ca innebunesc".



Senzatia in sine era oribila: noi doi intr-un telescaun nu prea populat de altfel pentru ca era vreme urita, ceata si frig asa ca nika amatori de sporturi in zapada. Te uitai de sus de tot si cit vedeai cu ochii, numai ripe albe, ici colo cite-un trunchi de copac sau vreo tufa de ceva, io stiu ce-o fi fost, si-n rest ceazta si o asa-zisa ninsoare care-ti biciuia fata pina te facea sa te intrebi daca o fi existand vreun procedeu numit descarnare instant sau exista sanse sa-l descoperi tu chiar acum.

Cheful in sine a fost cam fiasco. Sarbatoritul chefuia deja de citeva zile asa ca era la limita unor anumite puteri bahice, iar noi ne-am delectat vreo 2 zile mincind doar supa de pui si sarmale. O extraordinara supa de pui si niste sarmale ca la mama acasa. Dar acelasi meniu, de trei ori pe zi, doua zile la rind, te face sa vrei sa maninci mai bine zapada goala decit tot asta.

Am coborit cu o caciula trasa peste ochi. Uite-asa: ca daca nu vad nimic poate nu mi-o fi la fel de frica. Si a functionat cumvat schema cu pricina ca am ajuns la destinatie, adica in locul in care ne parcasem mashina, sa o luam catre Timisoara, intr-o stare psihica mult mai buna.

Era deja 24 seara cind am ajuns in Timisoara, deloc devreme, adica stiu ca se intunecase deja si noi aveam planuri marete: cumparaturi din alea de se fac de sarbatori taman la Billa (unde evident ca era o aglomeratie de manifestare sportiva si un maraton de rafturi goale, pentru ca oamenii normali dau buzna la shopping prin 20-21 nu ca noi in 24, inainte sa vina Moshul si mai multe nu), curatenie prin casa, indelungate bai de igienizare personala si vizita la matus-mea, la brad. Toate astea in vreo 2 ore. Evident, Vesi nu vroia sa coopereze la nici macar la capitolul "lasa puiu ca fac io curat maine"; il pocnise brusc damblaua ca nu poate sa te prinda Craciunul cu blugii insirati pe canapea si scrumiera de pe biroul meu de lucru nescuturata bine, cu tot cu firimiturile din tastatura.

Intr-un final glorios, am reusit sa ajungem la matusa-mea. Cred ca de-aia personajul din postul de mai devreme m-a vazut ca pe-un Kill Bill al timpurilor noastre: eram nervoasa. Personajul din postul de mai devreme, Adi, are o legatura serioasa cu povestea asta: acum sa tot fie 5-7 ani, imediat dupa Valentine's day am fost cu el si cu inca doi prieteni la Paltinis. Atunci a fost ultima data cind mai pusesem piciorul int-un telescaun. A fost mishto ca de jos in sus m-a convins el cumva sa incerc si, fiind lume multa pe pirtie, situatia nu parea asa creepy. Ciudatenia a intervenit la coborire caci in varful dealului, lui Adi i-a venit ideea sa ne incalzim cu vin fiert. Vinul era bun, soarele stralucea, ii asteptam pe schiorii in toata regula Catalin si Kata sa-si termine repriza.... de ce nu citeva paharele de vin fiert ca sa-mi fie din ce in ce mai cald? La coborire, Adi ma mai verifica din cind in cind ca macar sa nu incep sa sforai.

...revenim la Craciun 2005
Ca de obicei, mi-am calmat nervii in 1-3-5 pahare de whiskey (pe care insa am de fiecare data bunul simt sa le beau indoite cu muuuuuulta gheata, pina iese un fel de citro de whiskey), dupa care, cum "bradul" de la matus-mea parea o petrecere pe finalizate, ne-am indreptat, uzual, normal si de asteptat pentru cine ne cunoaste catre The Note&Etage III (www.the note.ro).



Sarbatori Fericite 2006!

Sunday, December 3, 2006

luni noaptea catre Zalau

La un moment dat mi se parea ceva logic, la limita bunului simt mai degraba, ca, intr-o luni dimineata, macar la un singur post de radio, sa aud "It's just another manic monday" - The Bangles daca nu ma inseala memoria.

Ulterior, imi semnalizam singura zilele de luni printr-o ciudata gastrita care venea luni dimineata si ma parasea, istovita de durere si stoarsa de puteri, in jurul orei prinzului. Am ajuns sa ma invat si cu asta atit de bine ca nici nu mai stiam daca "gastrita mea de luni" mai exista. Uneori, o salutam cu plecaciuni incordate chiar si miercurea.

Plecarea catre Zalau nu era una neprevazuta. Ora tarzie, aproximativ 10 seara, drumul lung (Timisoara-Zalau nu e chiar o aruncatura de bat), ceata si vechea mea temere ca ma prinde iarna la Zalau. Nu ca ar fi fost locatia o problema in sine.....pur si simplu, urasc iarna si zapada si frigul si toate bluzele si gecile pe care simt nevoia sa mi le innod una peste alta.


Cred ca am ascultat ATB tot drumul, albumul ala cu "au mai trecut 5 ani" sau ceva asemanator. Il ridicasem in rang, cam cu doua luni inainte, ca fiind albumul "de cursa lunga". Adica indiferent unde plecam sau cit e de intarziata noaptea, noi sa ascultam albumul asta de remake-uri doar asa...ca sa ne ramina gindul ca daca ATB a facut cinci ani, o sa mai facem si noi drumul asta. Cu bine.

Imi aduc aminte ca am ajuns sa ne cazam cu noaptea-n cap la propriu....probabil era vreun 4 dimineata si pensiunea pe care o ochiseram parea totalmente adormita. Era o casa... cu curte, balcoane, flori si o doamna intre doua varste care a iesit sa ne salute, impresionata fiind probabil de strigatele noastre oltenesti de somn sau de ne-somn.

A doua zi, pe lumina, am vazut ceva ce mi-a umplut inima de bucurie....in receptia pensiunii se gasea o foaie pe care unii DJ isi lasasera autografele. I-am recunoscut pe Adrian Eftimie si pe Dj BB ca pe niste prieteni cu care as fi fost venita chiar atunci in excursie.

A fost misto la Zalau: am purces la drum cu o varianta re-branded a iubitei mele "Let you go" (si "iubita" nu e doar un cuvant ales la intimplare, ci un fel de beloved, pentru cine se pricepe la nuante) si m-am intilnit, macar virtual, cu doi DJ despre care eram sigura ca facusera treaba buna in vizita lor la Zalau. Referintele de pe foaia din receptie aratau ca de dormit, dormisera ca niste prunci.






Dimineata, de la 8 la........

introductory

having to chose between a crowded night, a stiffed one or a single one. or maybe I should have said stuffed one. don't know.

the difference between stiffed and stuffed is that you may accept to get stuffed, but getting stiffed is a situation you just find yourself in. and here comes the question of the power to exchange stiff for stuff or maybe both for single.

have you ever just slept in a single room? just for the sake of living in a hotel when you could have gone home and slept in your own bed? i would be able to see it as a way of making one's choice between the trade off of stiff vs stuff and singleness.

14 octombrie 2006



Cred ca era o simbata seara. Am iesit la un kef nu neaparat cu prietenii, cit mai degraba cu grown-up-shii. Nimic deosebit in afara de obsesia unui pusti de vreo 4-5 ani pentru Meneaito....iar adultii nu faceau sluj obsesiei, ci tineau ritmul cuminti. A mai fost mishto ca am mancat o chestie care am crezut ca e dovlecel pane cu zahar, cind de fapt era ananas pane. Ma rog...

La un moment dat, unul dintre grown-upshi simte nevoia brusca sa aiba o discutie amicala cu mine. In primul rind mi-a spus ca, cu un an inainte, cind ne vazusem absolut intimplator de sarbatori semanam perfect cu eroina din "Kill Bill". Recunosc.....am luat-o ca pe un compliment. Dupa care nu stiu exact unde si de ce i s-a rupt filmul. repeta intr-una "asculta-ma, tu trebuie sa pleci de-aici". "asculta-ma, locul tau nu e aici" si tot asa.

Am crezut ca e beat, si de fapt cred ca si era, asa ca evident nu m-am apucat sa tin cont de sfatul lui si sa parasesc un kef caldutz in miez de noapte. A fost o greseala. Poate daca plecam atunci, undeva, acum nu-mi mai pierdeam noptile scriind despre nopti petrecute......nu singura.