Just another Manic Sunday

Gasesc intr-un final ca piesa cu Manic Monday a fost prost scrisa. Trebuia sa fie Manic Sunday. Ma termina duminicile, just like in the old times, senzatia ca nu mai e nimic dupa seara de duminica. Senzatia de vid cumplit, de ceva care nu mai vine sau care nu se mai intimpla...cumva niciodata. Desi treaba asta se repeta duminica de duminica.

Astazi... ingretzoshata si incetzoshata de orizontul meu limitat vizual in cel mai pur sens al cuvintului, pentru ca afara chiar e o noapte "de-aia", plus discutiile lungi referitoare la Timisoara, de ce nu aici, de ce musai acolo, stiu ca nu poti si ca nu vrei si unde sa pleci pe o noapte ca asta?

Imi place sa plec la drum noaptea. O noapte ca asta, cu masina, si as avea feelingul ala de intimitate si protectie fata de frigul si intunericul de afara. Si m-ar tine tot drumul iluzia ca ajung acasa si o sa miroasa a ceva bun sau, daca nu, macar a un parfum cunoscut. Sa fie un drum cu ceatza si cu muzica si cu dealuri si cu da, poate cu ce am descoperit atunci, stergatoare care sa ma lase sa cred ca pornesc atunci cind simt ca-mi dau lacrimile. Stergatoare de ploaie care ma feresc de plins.

Cred ca au trecut mai mult de 4-5 ani de cind mergeam cu Mihai la Arad, nu iarna, ci doar vara, doar asa....ca sa ascult eu muzica. De obicei totul pleca de la un tur prin Timisoara pina cind ziceam uite, mai am atitzia bani la mine, hai sa-i dam pe benzina pina la Arad dus-intors. Uneori, tot drumul, nici macar nu vorbeam unul cu altul. Eu stam in dreapta, intotdeauna cu o bere in mina si cu o tzigara pe geam, el conducea si amindoi ascultam acel ceva ce de fapt ne legase. Muzica. Uneori, daca n-aveam muzica intre noi, parca eram doi necunoscuti. De fapt, fara muzica, uneori constatam ca nici macar nu eram asa buni prieteni. Nu share-uiam foarte multe chestii. Share-uiam beatul si era destul. Nu-mi aduc aminte sa fi remarcat atunci ca Mihai ar fi avut stergatoare anti-plins. Numai ca stiu, aproape sigur, ca pe vremea aia eram in faza in care nu mai plingeam aproape niciodata. Imi propusesem sa nu pling pentru ca vroiam sa-mi fie bine. Intr-una din noptile astea, a calcat o veveritza. Nu stiu daca nu cumva a fost ultima data cind am mai mers la Arad just for the sake of the music.

Doi, trei ani mai tarziu, mi-am dat seama la un moment dat ca pling din orice. Noptzile si alcoolul si telefoanele mincinoase si viatza care incepea la trezire si se termina la urmatoarea trezire, anticearcanul caruia ii descoperisem lipsa de utilitate pentru ca nu poti sa vopsesti si sa chituieshti in creme chiar totul.....toate astea facusera din mine, ceea ce sunt si acum. Un ochi albastru, inlacrimat de cele mai multe ori. Iar ochiul meu verde, mediteaza. Uneori se intreaba ce s-a intimplat? Unde s-a rupt firul? de parca n-ash shtii...de parca ash avea un ochi verde si unul albastru ;)

Nu stiu de ce scriu asta. Reparatiile nu se fac duminica seara. Pentru mine, reparatiile nu prea se fac niciodata.....expresia mea "m-am plictisit de asta" s-a imbogatzit cu adaosul de "n-am chef". Ce naiba se presupune ca faci duminica seara? Era o vreme cind ma uitam la "Totul despre sex" duminica seara, iar in rest...habar n-am. Socializing de una singura, cred. Hai sa mai incerc o masca de par sa vad ce se intimpla. Telefoane pe cent cu prieteni, uneori. Intre timp, nu mai am cent, nu stiu daca mai am prieteni, dar telefoane sigur nu dau si nici nu primesc.

Are matusa-mea o prietena pe care stiu ca am auzit-o o data ca intr-o seara (nu mai stiu daca era duminica totusi) isi calca hainele pentru a doua zi, la lucru. Cred ca nu sunt in stare sa fac asta, desi poate ar fi un obicei placut, un tabiet care sa alunge ceatza atunci cind eshti fortzat s-o vezi din casa: sa ma "bibilesc". Adica sa-mi aplic tot felul de coji de castraveti pe fata, sa-mi fac pedichiura singura-n ligheanul montat strategic in fatza televizorului, sa-mi calc o camasha (macar de-as avea camashi care trebuie calcate), sa reinventez o curea dintr-o esarfa sau invers. Pardon, invers ar fi un esafod. Prietena asta a matusha-mii mai avea un obicei mishto: facea puzzle. Cred ca de-asta as putea sa ma apuc si eu. Un exercitiu de rabdare, sa-mi alunge insomnia de duminica seara si socializingul de una singura care intre timp, a devenit redactare rapida de texte stupide intr-un asha-zis blog. M-as lasa, dar duminica viitoare ce-o sa fac?